Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

PSD: Cerem demisia judecătorilor Curţii Constituţionale

|versiune pentru tipar||
PSD / 6 decembrie 2013
Partidul Social Democrat

Astăzi, membrii mai multor formaţiuni politice şi organizaţii nonguvernamentale dintre care ai Partidului Social Democrat, Partidului “Patrioţii Moldovei”, Uniunii Civice pentru Democraţie Directă, Sindicatul Independent “Protecţie Socială” au desfăşurat o acţiune de protest în faţa Parlamentului Republicii Moldova, pentru a solicita deputaţilor convocarea şedinţei extraordinare a plenului în vederea discuţiilor publice privind condamnarea Deciziei Curţii Constituţionale din 5 decembrie 2013 prin care aceasta stabileşte drept limbă de stat a RM, limba română şi demiterea din funcţii a judecătorilor Curţii Constituţionale.

Participanţii la miting au scandat împotriva deciziei Curţii adoptată de către judecătorii constituţionali, care în acelaşi timp sunt cetăţeni ai României, dar şi pentru demisia acestora, drept urmare a denigrării Constituţiei RM care este lege supremă în statul nostru.

“Decizia Curţii Constituţionale privind afirmarea limbii române drept limba de stat a Republicii Moldova şi necesitatea modificării art. 13 din Constituţie constituie un atac direct, din partea judecătorilor Curţii, asupra patrimoniului naţional, identităţii noastre naţionale, precum şi asupra suveranităţii şi integrităţii ţării”, a declarat Sergiu Coropceanu, Secretar General PSD.

Ulterior, protestatarii au scandat şi în faţa sediului Curţii Constituţionale, aminindu-le judecătorilor că limba Republicii Moldova este limba moldovenească, limba strămoşilor noştri, limba urmaşilor noştri, limba întregului popor moldovenesc, în care a comunicat pe parcursul veacurilor.

În cadrul acţiunii de protest, a fost s-a făcut apel către cetăţenii Republicii Moldova de a se implica în formarea Frontului Salvării Naţionale, care va trebui să întreprindă toate măsurile pentru destituirea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale şi readucerea Constituţiei ţării drept Lege Supremă în stat.

Apel al Partidului Social Democrat către partidele politice, organizaţiile neguvernamentale şi societatea civilă cu privire la consolidarea eforturilor pentru apărarea statalităţii Republicii Moldova

Stimaţi compatrioţi,

Trăim vremuri cruciale pentru istoria şi soarta iubitei noastre ţări — Republica Moldova. Partidele de la guvernare: PLDM, PDM şi PL uzurpînd puterea în stat şi instalînd în fotoliile Curţii Constituţionale slugile sale, conştient şi intenţionat distrug toate valorile supreme ale neamului nostru ducînd Republica Moldova pe calea dispariţiei.

Decizia Curţii Constituţionale privind afirmarea limbii române drept limba de stat a Republicii Moldova şi necesitatea modificării art. 13 din Constituţie constituie un atac direct, din partea judecătorilor Curţii, asupra patrimoniului naţional, identităţii noastre naţionale, precum şi asupra suveranităţii şi integrităţii ţării.

Limba moldovenească — limba noastră, limba strămoşilor noştri, limba urmaşilor noştri, limba întregului popor moldovenesc, în care a comunicat pe parcursul veacurilor, se doreşte a fi nimicită de gloată de trădători mascaţi sub acoperirea politică a PLDM, PDM şi PL.

Numirea în funcţie de judecător ai Curţii Constituţionale de către PLDM, PDM şi PL a cetăţenilor români: Alexandru Tănase, Aurel Băieşu, Tudor Panţîru, Victor Popa, de fapt a constituit vinderea de către Filat, Lupu şi Ghimpu a Republicii Moldova către România, iar judecătorii menţionaţi avînd obligaţiunea de asigurare treptată a realizării acestei tranzacţii.

Stimaţi colegi,

Reprezentăm diferite formaţiuni politice, opinii şi ideologii, suntem concurenţi electorali, societatea civilă ne este observator şi arbitru, DAR, A SOSIT TIMPUL.

A sosit timpul în care trebuie să lăsăm interesele partinice, să uităm de concurenţa politică, criticile şi învinuirile, E TIMPUL SĂ NE CONSOLIDĂM PENTRU APĂRAREA REPUBLICII MOLDOVA, pentru apărarea Patrimoniului nostru naţional, pentru apărarea limbii noastre — Limba Moldovenească, pentru apărarea Constituţiei Republicii Moldova, pentru apărarea viitorului nostru, al copiilor noştri şi al copiilor copiilor noştri.

Vă invit să luăm parte la formarea Frontului Salvării Naţionale, care va trebui să întreprindă toate măsurile pentru destituirea din funcţie a judecătorilor Curţii Constituţionale şi readucerea Constituţiei ţării drept Lege Supremă în stat.

În caz că actuala guvernare nu va destitui din funcţie judecătorii Curţii Constituţionale, Frontul Salvării Naţionale va scoate în afara legii atît judecătorii Curţii, cît şi partidele guvernării: PLDM, PDM şi PL şi va oferi poporului posibilitatea de a-şi alege o nouă guvernare, una patriotică, iubitoare de neam şi ţară.

Să demonstrăm întregii naţiuni, că ne putem consolida în numele şi în interesul ţării.

Un popor fără limbă, fără istorie, fără neam, fără cultură şi fără tradiţii nu mai este popor.

Mîne poate fi tîrziu.

Să ne ajute Dumnezeu!

Sursa: www.psdm.md

Chirtoacă riscă să nu mai ajungă să sărbătorească Ziua Europei Corupţia — principiu de bază în activitatea structurilor statului şi o modalitate de îmbogăţire a trezoreriilor partidelor aflate la guvernare şi liderilor acestora