Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Chişinău — Bruxelles — Chişinău

|versiune pentru tipar||
PLDM / 23 decembrie 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Joi, 19 decembrie, Tineretul Liberal Democrat din Moldova a organizat o petrecere cu ocazia sărbătorilor de iarnă, la care au participat peste 600 membri ai organizaţiei, din întreaga ţară. Petrecerea a avut ca generic zborul “Chişinău — Bruxelles — Chişinău”.

La eveniment a participat şi preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, care i-a îndemnat pe tineri să se implice activ în viaţa politică şi le-a urat un an plin de succese şi realizări.

Vlad Filat a primit din partea organizaţiei premiul “Cel mai bun prieten al tinerilor”. “Datorită susţinerii pe care am avut-o din partea preşedintelui partidului, am reuşit să ajungem în 5 ani cea mai puternică organizaţie de tineret din Moldova”, a menţionat Andrei Spânu, preşedintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova.

Premii au primit şi cele mai active structuri ale organizaţiei. Astfel, premiul pentru cele mai multe iniţiative la nivel local a fost obţinut de TLDM Orhei, iar TLDM Ialoveni a primit premiul pentru cel mai bun proiect naţional implementat la nivel local, organizând în acest an Forumul Tinerilor Aleşi Locali şi Academia Succesului. TLDM UTAG au primit premiul pentru cel mai bun proiect la nivel local, şi anume “Love Time”.

Vasile Şaramet a luat premiul pentru cea mai bună iniţiativă personală, iar Clubul Studenţesc Liberal Democrat ULIM — premiul pentru cea mai bună mobilizare. Fiind implicat activ în cadrul proiectului “Student Hub”, Clubul Studenţesc Liberal Democrat ASEM a primit premiul pentru cel mai bun proiect implementat la nivel de universitate. Clubul Liceenilor Liberal Democraţi, Youth Club 2.0, a obţinut premiul pentru cel mai activ debut al unei structuri TLDM.

Diplomele au fost înmânate de George Mocanu, primul preşedinte al TLDM şi deputat în Parlament, Vadim Pistrinciuc, vicepreşedintele PLDM, Petru Ştirbate, deputat în Parlament, Andrei Spânu, preşedintele TLDM, Mihaela Spătaru, vicepreşedinte TLDM.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a participat la deschiderea Centrului de sănătate din Gura Galbenei PLDM — cea mai influentă formaţiune politică