Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii cer sancţionarea acţiunilor anticonstituţionale ale unioniştilor

|versiune pentru tipar||
PSRM / 29 martie 2012 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, grupul parlamentar al socialiştilor a depus o iniţiativă legislativă de modificare a unor acte legislative cu scopul interzicerii şi penalizării acţiunilor unioniştilor.

Potrivit socialiştilor, în ultima perioadă de timp în Republica Moldova, mai multe ONG-uri organizează manifestaţii prin care se propagă Unirea Republicii Moldova cu România sau “unionism”-ul. În opinia lor aceasta contravine articolului 41 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede expres că “Partidele şi alte organizaţii social-politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sînt neconstituţionale”. Prin urmare, propagarea “Unirii Republicii Moldova” cu alte state constituie o activitate care atentează la suveranitatea şi independenţa ţării noastre.

Totodată articolele 10 şi 11 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor omului şi a Libertăţilor Fundamentale consfinţesc dreptul cetăţenilor privind libertatea exprimării şi libertatea de întrunire şi de asociere. Aceste libertăţi sunt garantate atît prin Convenţie la care Republica Moldova este parte, cît şi prin Legea supremă a ţării. Însă în ambele cazuri statele semnatare ale Convenţiei îşi rezervă dreptul de a restrînge aceste libertăţi prin lege în cazul în care măsurile respective sînt necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor omului.

În această ordine de idei, socialiştii solicită completarea şi aducerea în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova şi alte Tratate şi Convenţii internaţionale la care Republica Moldova este parte a următoarelor acte normative: Legea privind întrunirile, Legea privind administraţia publică locală, Legea privind partidele politice, Legea cu privire la asociaţiile obşteşti.

Sursa: socialistii.md

Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi s-au întîlnit cu ambasadorul Chinei în Republica Moldova Igor Dodon vine cu iniţiativa Reformei Simbolicii Identitare a Statului