Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Declaraţia Partidului Social Democrat referitor la acţiunile anticonstituţionale ale AIE

|versiune pentru tipar||
PSD / 6 septembrie 2011
Partidul Social Democrat

Formarea naţiunii române a fost anunţată de Alexandru Cuza în anul 1861, la 11 decembrie, printr-o proclamaţie scrisă special cu acest prilej. Evenimentul dat a avut loc după apariţia pe harta Europei a unui nou stat cu denumirea România, care s-a aflat sub suzeranitatea otomană pînă în anul 1877, cînd România a putut să-şi proclame independenţa numai datorită războiului ruso-turc. Atragem atenţia, că această proclamaţie este unicul precedent în istoria mondială, cînd a fost perfectat un astfel de “certificat de naştere a naţiunii”, cu indicarea exactă a datei naşterii, ca nu cumva cineva să pună la îndoială existenţa acestei naţiuni.

Temelia statalităţii Moldovei a fost pusă în anul 1359, cînd Bogdan-I a început lupta împotriva dominaţiei Ungariei pentru independenţa Moldovei, care a fost obţinută în anul 1365, fiind astfel posibilă formarea naţiunii moldoveneşti. Conform definiţiei “Naţiunea este o comunitate stabilă de oameni, istoriceşte constituită ca stat, apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viată economică si de factură psihică, care se manifestă în particularităţi specifice ale culturii naţionale şi în conştiinţa originii şi a sortii comune. Constituirea naţiunii începe odată cu formarea statului”. Iată de ce în plan istoric naţiunea română este secundară faţă de naţiunea moldovenească.

Limba română a fost creată de lingviştii transilvăneni în baza grafiei latine numai la sfîrşitul secolului 18, iar denumirea şi grafia acesteia nu s-au extins pe teritoriul Moldovei, unde toţi domnitorii şi cronicarii pe parcursul a mai mult de şase veacuri şi-au numit limba — limbă moldovenească, care este numele de botez a limbii noastre.

Cultura moldovenească, limba şi scrisul reprezintă patrimoniul şi mîndria poporului moldovenesc, iată de ce negarea existenţei limbii moldoveneşti — este o falsificare a realităţii istorice şi o jignire întregii naţiuni.

Partidul Social Democrat recunoaşte faptul istoric de apariţie în anul 1859 a unui nou principat, redenumit mai tîrziu Regatul României, format prin unirea teritoriului Valahiei şi unei părţi din teritoriul Moldovei, dar şi apariţia unei noi naţiuni, care pe teritoriul format a hotărît să reboteze limba moldovenească în limba română. În acelaşi timp, pe teritoriul rămas al Moldovei, care temporar şi-a pierdut independenţa, poporul moldovenesc şi limba moldovenească continuau să existe şi există pînă în prezent.

Toate faptele istorice enumerate mai sus, demonstrează, că politicienii, istoricii şi lingviştii nu au dreptul şi temeiul pentru a promova ideea priorităţii limbii române faţă de limba moldovenească. Orice încercare de a promova această idee, reprezintă o pseudoştiinţă a conjucturii politice şi o activitate antistatală împotriva Moldovei.

Partidul Social Democrat constată, că pe parcursul a 8 ani de guvernare a ţării de Partidul Comuniştilor, în procesul de instruire pentru studierea limbii moldoveneşti materne, elevilor la şcoală le-au fost repartizate manuale cu denumirea “Limba română”, fapt prin care au fost cauzate prejudicii considerabile intereselor de stat ale Moldovei.

Partidul Social Democrat conştientizează faptul, că procesul de eliberarea a manualelor cu denumirea “Limba română” continuă, asigurînd îndeplinirea sarcinii de a româniza tînara generaţia de către Alianţa de guvernămînt.

Acţiunile PCRM, cît şi ale AIE, sunt nişte încălcări grave ale “Legii Învăţămîntului” Republicii Moldova — art.5, art. 8 şi Constituţiei Republicii Moldova — art. 13. În legătură cu aceste încălcări, PSD declară, că va intenta o acţiune de judecată şi va depune o cerere la Curtea de Apel Chişinău, pentru a nu admite în procesul de studiere a limbii de stat, folosirea manualelor cu denumirea “Limba română”, deoarece aceste manuale substituiesc conceperea corectă a elevilor denumirii limbii de stat a Republicii Moldova.

Partidul Social Democrat califică drept apeluri anticonstituţionale, declaraţiile liderilor politici despre necesitatea de a considera “limba moldovenească” drept “limbă română”, iar iniţiativele politice despre modificarea Constituţiei Republicii Moldova pentru legiferarea “limbii române” ca limbă de stat — acţiuni şi apeluri antistatale şi în interesul statului România.

Partidul Social Democrat se adresează partidelor politice din ţară, să înceteze acţiunile politice de dezbinare a societăţii moldoveneşti, iar primul pas real în consolidarea societăţii trebuie să fie refuzul de a folosi în şcolile din Moldova a manualelor cu denumirea “Limba română” şi “Istoria românilor”.

În vederea respectării dreptului constituţional al generaţiei tinere la “libera dezvoltare a personalităţii umane”, dar şi dezvoltarea spirituală şi culturală a tinerii generaţii, ţinînd cont de “continuitatea statalităţii poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune”, Guvernul Moldovei este obligat să aducă în strictă conformitate cu “Legea Învăţămîntului” şi Constituţia ţării, programele şcolare la disciplinele “Istoria românilor” şi “Limba română”.

În legătură cu lipsa constructivismului din partea Alianţei de guvernămînt, Partidul Social Democrat va folosi toate mijloacele legale pentru apărarea intereselor şi poziţiei sale în instanţele de judecată a Republicii Moldova, dar şi se va adresa cu un protest referitor la acţiunile nelegitime în Asambleea Parlamentară a Consiliului Europei, pentru apărarea drepturilor cetăţenilor la o instruire echitabilă.

Sursa: www.psdm.md

Ambasadorul României în Republica Moldova, d-l Marius Lazurcă sprijină “Ideea Naţională” Declaraţia Partidului Social Democrat referitor la publicaţiile site-ului WikiLeaks