Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Congresul I de constituire al Frontului Popular din Moldova

|versiune pentru tipar||
FPM (astăzi PPCD) / 20 mai 1989 | 
Partidul Popular Creştin Democrat

Sâmbătă, 20 mai 1989, în sala mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova şi-a desfăşurat lucrările Congresul I de constituire al Frontului Popular din Moldova (FPM). Convocat de grupul de iniţiativă al Mişcării Democratice, constituită la 3 iunie 1988, Congresul de constituire a FPM a întrunit delegaţi din partea conferinţelor raionale şi a grupurilor de sprijin ale Mişcării Democratice din 30 de raioane şi oraşe ale republicii. În total la Congres au participat 147 de delegaţi şi 49 de invitaţi.

Congresul a adoptat hotarârea de a crea, pe baza Mişcării Democratice, Frontul Popular din Moldova. Această hotărâre a fost susţinută în unanimitate de către delegaţii la Congres.

Congresul a adoptat Programul şi Statutul Frontului Popular din Moldova. Prin discursurile delegaţilor şi prin documentele adoptate au fost abordate probleme de importanţă istorică pentru Republica Moldova: despre suveranitatea RSSM, care sublinia “dreptul la ieşire din componenţa URSS”; despre limba de stat şi tricolor, despre Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele lui asupra Basarabiei, despre alegeri şi drepturile cetăţeneşti, despre deschiderea unui consulat al RSSM la Iaşi şi a unui consulat român la Chişinău, despre libertatea de expresie şi mijloacele de informare în masă ş.a.

Congresul I de constituire al FPM a adresat un apel: “Către toţi cetăţenii republicii” prin care se anunţa constituirea Frontului Popular din Moldova şi obiectivele trasate.

Congresul a ales organele de conducere ale FPM: Sfatul FPM din 81 membri, Comitetul executiv al FPM — 9 membri, precum şi Comisia de revizie a FPM, redactorul şi colegiul redacţional al buletinului informativ al FPM “Deşteptarea”.

  Rezoluţia Congresului I de constituire al FPM cu privire la sprijinirea liniei partidului spre restructurare