Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat — în vizită în Găgăuzia

|versiune pentru tipar||
PLDM / 14 iunie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova a efectuat o vizită de lucru în Găgăuzia. Vlad Filat a fost însoţit de deputatul Petru Vlah.

La începutul vizitei, Vlad Filat a vizitat grădiniţa “Cheiţa fermecată”, din or. Vulcăneşti frecventată de 180 de copii şi s-a familiarizat cu condiţiile din incinta instituţiei. Acoperişul, uşile şi ferestrele urmează a fi schimbate şi Vlad Filat a promis ajutor în acest sens. La fel, liderul PLDM a promis mobilier şi jucării pentru micuţi.

În după amiaza zilei, Vlad Filat a avut o întâlnire cu Organizaţia de Femei Comrat a PLDM, în cadrul căreia a vorbit despre situaţia social-politică din ţară, realizările obţinute de Republica Moldova în urma implementării reformelor, dar şi despre cum decurge procesul de integrare a ţării în spaţiul valoric european.

Vlad Filat a apreciat faptul că femeile au devenit tot mai implicate în procesul administrativ şi politic şi a amintit despre iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi, în frunte cu vicepreşedinta PLDM, Liliana Palihovici, care prevede o cotă de reprezentare a femeilor în listele electorale de cel puţin 30 de procente.

La rândul său, Liliana Palihovici, care a fost prezentă la întâlnire, a mulţumit doamnelor pentru că s-au implicat în procesul politic şi le-a îndemnat să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova.

“Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este calea cea mai bună şi din acest motiv trebuie să susţinem şi să promovăm acest curs. Fiind parte a marii familii europene, Moldova va progresa şi va oferi condiţii de trai mai bune cetăţenilor, aici, acasă. Vă mulţumesc că nu sunteţi indiferente de viitorul ţării”, a spus Liliana Palihovici.

Tot astăzi, preşedintele PLDM a avut o întâlnire cu reprezentanţii micului business din or. Comrat.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a donat sânge Omagiu lui Eminescu