Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat — în vizită de lucru în oraşul Ungheni

|versiune pentru tipar||
PLDM / 28 august 2013
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 28 august, preşedintele Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat a efectuat o vizită de lucru în oraşul Ungheni. Vlad Filat a fost însoţit de deputatul Angel Agache, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim şi preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ungheni, Iurie Toma, preşedinte al raionului. În cadrul acestei vizite, liderul PLDM a urmărit cum s-au implementat proiectele care au demarat pe timpul când ocupa funcţia de premier al RM.

Pentru început, Vlad Filat a inspectat cum au fost reparate străzile Bernardazzi şi Hajdeu, cu o lungime de 1,5 km. Lucrările de reconstrucţie au costat 8,5 milioane lei, dintre care — 4,6 mln au fost alocate de FISM, iar 3,9 mln lei au constituit contribuţiile cetăţenilor. De asemenea, Vlad Filat s-a asigurat de buna îndeplinire a lucrărilor de pavare a trotuarului pe teritoriul oraşului, pe o lungime de 9 km. Aceste lucrări au durat un an de zile şi au costat 5,4 mln de lei, bani alocaţi de FISM şi contribuţii proprii.

Vlad Filat s-a interesat şi de mersul procesului de reconstrucţie a stadionului din oraş, pentru care FISM, Consiliul raional şi primăria din Ungheni au alocat 4,5 mln de lei.

Liderul PLDM a vizitat şi Centrul Prietenos Tinerilor, care urmează să fie dat în exploatare în cel mai scurt timp. Potrivit directorului CMF Ungheni, Lilia Scurtu, pentru implementarea proiectului, Consiliul raional a alocat 250 mii de lei, Direcţia Elvenţiană de dezvoltare — 70 mii de lei şi CMF Ungheni — 400 mii de lei. Centrul urmează sa deservească şi să presteze servicii medicale tinerilor din întreg raionul.

La sfârşitul vizitei sale în oraşul Ungheni, Vlad Filat a avut o întrevedere cu activul de partid din raion, la care primarul oraşului, Alexandru Ambros a făcut o prezentare a rezultatelor din ultimii ani, precum şi au fost puse în discuţie mai multe subiecte ce vizează domeniul educaţiei, justiţiei, procesul de integrare a RM în UE etc.

Alexandru Ambros a enumerat proiectele implementate deja, între care grădiniţa Guguţă, una dintre cele mai moderne din republică, pentru care s-au cheltuit 8 mln de lei; Centrul de reabilitare pentru persoanele cu dezabilităţi; Casa de cultură; reparaţia mai multor drumuri.

“Acestea sunt doar câteva din proiectele implementate în oraşul Ungheni. Cu suportul colegilor liberal democraţi am reuşit să realizăm ceea ce am promis în faţa cetăţenilor. Pe viitor ne propunem să reparăm şi alte porţiuni de drum, să aprovizionăm cu apă toţi cetăţenii, să asigurăm canalizarea şi să amenajăm gunoiştea, precum şi să identificăm sursele necesare pentru procurarea semafoarelor. Sunt sigur că, muncind cot la cot, vom reuşi să realizam cât mai multe lucruri frumoase pentru oraş” a punctat primarul Alexandru Ambros.

Liderul PLDM a remarcat că, într-adevăr, în ultimii ani, oraşul Ungheni s-a schimbat spre bine şi a felicitat autorităţile pentru munca depusă.

“Mă bucură faptul că primarii noştri muncesc din greu pentru a realiza cât mai multe proiecte în beneficiul cetăţenilor. Şi încă odată mă conving că, acolo unde avem în funcţie liberal democraţi, este ordine şi lucrurile merg bine. Toate aceste proiecte, mă refer la infrastructură, renovarea obiectelor de menire socială, deschiderea grădiniţelor, şcolilor, a centrelor de familie sunt necesare pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii oamenilor din Republica Moldova,” a spus Vlad Filat.

Copiii din Todireşti, Ungheni vor frecventa o grădiniţă nouă

Astăzi, 28 august, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat a efectuat o vizită de lucru în raionul Ungheni. Liderul PLDM este însoţit de deputatul Angel Agache, şi preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ungheni, Iurie Toma, preşedinte al raionului.

Prima localitate vizitată a fost comuna Todireşti cu o populaţie de 4400 de locuitori. Aici, Vlad Filat a participat la deschiderea oficială a grădiniţei de copii, care nu a funcţionat timp de 15 ani. Lucrările de renovare a instituţiei preşcolare au demarat la 1 iunie 2012. Pentru acestea, din Fondul de Investiţii Sociale, Bugetul de stat şi cel local au fot alocate resurse financiare în sumă de 1 mln 680 mii de lei.

Vlad Filat a menţionat că evenimentul de azi este unul care reprezintă cununa eforturilor tuturor celor implicaţi pentru ca micuţii din comună să aibă acces la o educaţie preşcolară calitativă.

“Deschiderea grădiniţei este încă un exemplu că se poate de realizat lucruri frumoase, dacă există voinţă şi cooperare între administraţia locală şi cea centrală. Mă bucur că cei 90 de micuţi, care vor frecventa instituţia vor avea parte de condiţii moderne pentru joacă şi educaţie. Vom reuşi şi alte lucruri frumoase pentru comună, care vor face din ea o localitate modernă, cu toate condiţiile. Ne-am propus să depunem efort pentru ca în fiecare localitate să existe grădiniţe, şcoli, drumuri reparate, apeduct, reţele de canalizare. Să ştiţi că bucuria pe care o împărtăşiţi voi astăzi se repetă şi în alte localităţi”, a ţinut să specifice Vlad Filat.

În cel mai scurt timp, grădiniţa va fi dotată cu jucării, cărţi, materiale didactice, în valoare de 122 mii de lei. Din partea sa, liderul PLDM a promis ajutor în amenajarea terenului de joacă şi dotarea grădiniţei cu computere, televizor, centru muzical, precum şi cu mobilier pentru dormitor.

La rândul său, Iurie Toma a menţionat că liderul PLDM s-a implicat activ întotdeauna în modernizarea raionului Ungheni.

“Pas cu pas vom reuşi sa cream condiţii moderne de trai în toate localităţile raionului şi astfel îi vom putea convinge pe concetăţenii noştri plecaţi peste hotare să se întoarcă acasă”, a spus Toma.

Tot astăzi, Vlad Filat a vizitat şi Căminul cultural din Todireşti. Clădirea a fot construită în anul 1987 şi acum necesită reparaţie urgentă. Primarul comunei, Victor Baltag l-a informat pe liderul PLDM că pentru renovare sunt necesare circa 10 mln de lei.

“Până acum, cu surse financiare locale am început reparaţia sălii sportive. Dar sunt ferm intenţionat să găsim mijloace pentru renovarea totală a edificiului”, a spus Victor Baltag.

La sfârşitul vizitei în comuna Todireşti, Vlad Filat a avut o întrevedere cu liderii organizaţiilor primare ale PLDM din Chirileni, Buşila, Grăseni şi Todireşti.

Vlad Filat a participat la şedinţa Consiliului Politic Teritorial a OT Ungheni a PLDM

În cadrul vizitei efectuate în raionul Ungheni, preşedintele PLDM, Vlad Filat a participat la şedinţa lărgită a Consiliului Politic Teritorial (CPT) al OT Ungheni. La eveniment au fost prezenţi 103 membrii ai PLDM.

De asemenea, la şedinţă au participat vicepreşedintele PLDM, Vadim Pistrinciuc, deputatul Angel Agache, ministrul Oleg Efrim, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ungheni, Iurie Toma, preşedinte al raionului Ungheni.

Conform ordinii de zi a şedinţei, au fost puse în discuţie mai multe subiecte ce vizează convocarea Conferinţei teritoriale Ungheni, stabilirea perioadei în care se vor desfăşura adunarile generale ale organizaţiilor primare de pe lângă secţiile de votare (OPSV), stabilirea cotei de reprezentare a delegaţiilor la lucrările conferintei. La fel, a fost modificată componenţa nominală a Biroului permanent teritorial.

După dezbateri, cu votul unanim al celor prezenţi, în CPT au fost cooptaţi Petru Rusu, Maria Caracas, Maria Bodrug şi Virgilia Ciuvaga şi a fot creat grupul de lucru cu privire la stabilirea datei în care va fi convocată Conferinţa teritorială. De asemenea, s-a decis ca, în perioada 1 septembrie — 30 octombrie, să se desfăşoare adunările generale ale OPSV, iar cota de reprezentare a delegaţiilor la lucrările conferinţei sa fie de la 1 la 5.

La sfârşitul şedinţei s-a hotărât cu unanimitate de voturi ca Valeriu Echim, Lidia Crăciun, Valeriu Primat, Natalia Rotaru şi Margareta Baban să fie incluşi în lista membrilor Biroului permanent.

Ulterior, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Ungheni a PLDM, Iurie Toma, preşedintele raionului, a prezentat un raport de activitate.

Toma a menţionat că “absolut în toate primăriile din raion se implementează proiecte ce vizează alimentarea cu apă potabilă, renovarea grădiniţelor, şcolilor, spitalelor, reparaţia drumurilor şi acest lucru se datorează faptului că echipa liberal democrată din raion este una unită şi responsabilă”. În context, Toma a mulţumit preşedintelui PLDM pentru suportul oferit pe parcursul timpului în soluţionarea celor mai stringente probleme.

La rândul său, preşedintele PLDM, Vlad Filat a ţinut să specifice că PLDM, în calitate de partid aflat la guvernare, şi-a propus să creeze condiţii mai bune de viaţă pentru cetăţeni, să asigure funcţionalitatea instituţiilor statului, să contribuie la dezvoltarea infrastructurii necesare.

“Eu mă bucur pentru rezultatele pe care le avem, aici mă refer la sutele de proiecte deja implementate ce ţin de aprovizionarea cu apă, infrastructură, repararea sau construirea diferitelor obiecte sociale. Efortul nostru este justificat şi de aceea trebuie să muncim în continuare cu aceeaşi dăruire. Împreună vom reuşi să ducem la bun sfârşit toate proiectele începute, precum şi vom reuşi să demarăm altele noi” a spus Vlad Filat.

De asemenea, liderul PLDM a menţionat că organizarea conferinţelor teritoriale trebuie să se desfăşoare într-un mod interactiv, astfel încât să fie unele de dezbatere şi analiză, la care să se vină cu propuneri constructive de modificare a statului şi programului partidului.

La sfârşitul şedinţei, Vlad Filat a înmânat carnete de partid membrilor de partid.

Sursa: www.pldm.md

PLDM a marcat aniversarea a 22-a de la declararea independenţei R. Moldova Liderul PLDM — în vizită de lucru în satele Risipeni şi Făleştii Noi