Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia PLDM cu privire la o nouă tentativă a guvernării de a submina procesul de reglementare transnistreană

|versiune pentru tipar||
PLDM / 26 februarie 2009
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În cadrul recentei vizite la Chişinău a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, a fost relansată ideea substituirii formatului de negocieri “5+2” în problema transnistreană prin negocieri trilaterale între Chişinău, Moscova şi regimul de la Tiraspol.

Partidul Liberal Democrat din Moldova îşi exprimă profunda îngrijorare faţă de această nouă încercare de subminare a mecanismului existent de reglementare a conflictului transnistrean. Dezaprobăm poziţia lipsită de consistenţă şi coerenţă a conducerii Republicii Moldova în această problemă de interes naţional.

Partidul Liberal Democrat din Moldova reafirmă că soluţionarea durabilă şi paşnică a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova poate avea loc doar cu implicarea SUA, UE, Ucrainei şi OSCE, în formatul “5+2”. Uniunea Europeană este deja antrenată plenar în acest proces prin misiunea sa de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană şi prin reprezentantul special al UE pentru Republica Moldova. SUA şi-a confirmat în repetate rînduri disponibilitatea de a contribui în continuare cu asistenţă tehnică şi financiară la depăşirea consecinţelor acestui conflict.

PLDM consideră că reglementarea conflictului transnistrean este posibilă doar după retragerea completă şi necondiţionată a trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi în strictă conformitate cu prevederile Legii Republicii Moldova cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stînga Nistrului (Transnistria), adoptată în unanimitate de Parlament în iulie 2005.

PLDM condamnă încercările guvernării comuniste de a specula problema transnistreană în scopul obţinerii unor dividende politice. PCRM nu a fost capabil să-şi onoreze pe parcursul celor 8 ani de guvernare unul din principalele sale angajamente — soluţionarea conflictului transnistrean. Exploatarea acestei probleme în scopuri electorale este iresponsabilă şi poate prejudicia grav interesele naţionale ale Republicii Moldova.

PLDM face apel către organismele internaţionale şi statele implicate în procesul de reglementare transnistreană, către partidele politice din Republica Moldova, instituţiile mass media şi societatea civilă să urmărească cu atenţie evoluţiile în această problemă, pentru a nu permite deraierea de la cadrul legal naţional şi mecanismele stabilite.

Serviciul de presă al PLDM
Comunicat de presă al PLDM cu privire la acţiunile ilegale ale MAI faţă de postul Albasat TV din Nisporeni Comunicat de presă al PLDM cu privire la acţiunile MAI de intimidare a postului Albasat TV