Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPPDA

Declaraţia cu privire la iniţierea unui referendum legislativ pe subiectul anulării legii privind modificarea Codului electoral, adoptată la 20 iulie 2017

|versiune pentru tipar||
PPPDA / 4 octombrie 2017
Platforma “Demnitate şi Adevăr”

Modificarea sistemului electoral, operată de tandemul Plahotniuc-Dodon, este un derapaj antidemocratic şi antieuropean, care afectează grav sistemul parlamentar pluripartit. Principiul de bază al procesului electoral — reprezentativitatea, a fost încălcat, întrucât jumătate dintre deputaţii viitorului Parlament pot fi aleşi de o simplă minoritate. Sute de mii de cetăţeni riscă să rămână fără reprezentare în cadrul organului suprem legislativ, chiar dacă vor participa la alegeri.

Printre alte riscuri şi pericole generate de modificările electorale adoptate, în special în ceea ce ţine de circumscripţiile uninominale, pot fi înscrise următoarele:

Amintim, că alianţa PD-PSRM a aprobat modificările la Codul electoral în lipsa unui consens naţional larg şi cu încălcarea crasă a recomandărilor Comisiei de la Veneţia, ale OSCE, Comisiei Europene, Consiliului European şi Parlamentului European. Astfel, de dragul păstrării puterii, a averii şi libertăţii, având sprijinul forţelor radicale antieuropene, binomul Plahotniuc-Dodon atentează la parcursul democratic al Republicii Moldova. În consecinţă ţara riscă izolarea pe plan internaţional, precum şi ratarea unei asistenţe financiare europene arhinecesare pentru soluţionarea multiplelor probleme cu care se confruntă oamenii după furtul a zeci de miliarde de lei din vistieria statului.

În aceste circumstanţe, Platforma DA propune aplicarea art. 2 din Constituţia Republicii Moldova, care prevede că Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o poate exercita în mod direct, precum şi a art. 75 din Legea Supremă, care stipulează că cele mai importante probleme ale societăţii si ale statului sunt supuse referendumului.

Într-o republică parlamentară modalitatea de alegere a deputaţilor intră în categoria celor mai importante chestiuni şi, în acest context, CEREM Parlamentului să stabilească în decurs de 15 zile, în conformitate cu cerinţele Codului Electoral, data unui referendum legislativ pe subiectul anulării legii privind modificarea Codului electoral, adoptată la 20 iulie 2017.

Totodată, solicităm ca Instituţia Publică “Teleradio-Moldova”, finanţată din banii contribuabililor, să reflecte echidistant şi imparţial tema referendumului privind anularea votului mixt şi să asigure suficient timp de antenă pentru dezbateri, cu participarea tuturor părţilor implicate, inclusiv şi obligatoriu, a iniţiatorilor, semnatarilor acestei Declaraţii.

Amintim că în perioada procedurii de adoptare a modificării sistemului electoral, cei care nu susţin aceste schimbări, societatea civilă protestatară şi opoziţia antioligarhică, au fost, practic, lipsiţi de dreptul de a-şi expune poziţia pe acest subiect în cadrul emisiunilor difuzate de Compania Publică “Teleradio-Moldova”.

Sursa: www.platformada.md

Petiţie către instituţiile internaţionale în privinţa lui Alexei Alexeev, arestat după protest Iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr cu privire la lustraţie, curăţarea clasei politice din Republica Moldova