Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPPDA

Declarţia PFP referitoare la situaţia alarmantă din sectorul agrar al ţării

|versiune pentru tipar||
PFP (astăzi PPPDA) / 2 septembrie 2013
Platforma “Demnitate şi Adevăr”

Pe fundalul unor declaraţii populiste ale actualei guvernări referitoare la acordarea asistenţei producătorilor din domeniul agricol, creării noilor locuri de munca, în sectorul agrar al tării situaţia se agravează, afectând nemijlocit companiile agricole şi exportatorii de cereale, fructe şi legume. În domeniul exportului produselor cerealiere şi oleaginoase tot mai flagrant sunt încălcate principiile concurenţei loiale şi limitării apariţiei si activităţii monopolurilor.

Marea majoritate a exportatorilor, având contractele de achiziţie şi livrare a produselor agricole, sunt în imposibilitatea de a executa obligaţiunile contractuale din cauza lipsei de vagoane. Întreprinderea de stat “Calea Ferată” dispune de vagoane pentru transportarea cerealelor, însă acestea în mod prioritar sunt puse la dispoziţia companiei Trans Oil. Mai mult ca atât, administraţia Căii Ferate nu le permite agenţilor economici să atragă in mod regulamentar din afara ţării vagoane necesare pentru transportarea cerealelor. Această întreprindere de stat, subordonată Ministerului Transporturilor, depune toate eforturile pentru promovarea intereselor doar a unei companii pentru a monopoliza definitiv piaţa locală.

Apar şi alte scheme ilegale patronate de birocraţii de rang înalt, care au drept scop monopolizarea anumitor segmente ale pieţei de desfacere a producţiei agricole. Astfel, o oarecare asociaţie denumita “MoldRosProdExpo”, cu sprijinul nemijlocit acordat de Departamentul Vamal, s-a ales in Federaţia Rusa cu cinci terminale cu control rapid al producţiei pomicole importate din Republica Moldova. Asociaţia în cauza, împreună cu functionari publici de rang înalt din Moldova îi obligă pe toţi agenţii economici autohtoni să exporte producţia pomicolă exclusiv prin intermediul acestui aşa zis “coridor verde” contra plată, transformând activitatea comercială a acestora într-un adevărat calvar.

În sectorul real al economiei tot mai pregnant se manifestă tendinţele destructive de eliminare a concurenţei şi consolidarea poziţiilor unui număr restrâns de monopolişti ceea ce vine în contradicţie flagrantă cu legislaţia în vigoare şi spiritul concurenţei în condiţiile unei economii care se vrea de piaţa.

Monopolizarea pieţei de comercializare a producţiei agricole autohtone şi exportului acesteia prin aplicarea unor scheme criminale au drept scop impunerea unor preţuri de achiziţie derizorii la produsele agricole, ceea ce va lovi direct în producători şi respectiv în locuitorii zonelor rurale ale ţării. Mai mult ca atât, această practică ilegală de extindere a sferei de control a grupărilor oligarhice în diverse domenii ale activităţii economice-comerciale aduce un prejudiciu considerabil antreprenorilor, subminând si mai mult dezvoltarea sectorului agrar.

Autorităţile statului nu conştientizează în deplina măsura consecinţele dezastruoase pentru agricultori şi companiile comerciale din domeniul de referinţă a acestor tendinţe destructive, care afectează deja întregi segmente ale sectorului agrar.

Partidul Forţa Poporului(PFP) cheamă producătorii si antreprenorii, care activează în sectorul agrar al ţării, să-şi consolideze eforturile în lupta contra grupărilor oligarhice, care prin metode ilegale şi criminale încearcă să preia controlul asupra producerii si comercializării produselor agricole. PFP va asigura un sprijin politic eficient în combaterea tendinţelor distructive din economia naţională, generate de activitatea grupărilor oligarhice care tind sa obţină supraprofituri prin eliminarea concurenţilor si supraexploatarea producătorilor agricoli.

Sursa: www.pfp.md

Declaraţia PFP referitor la activitatea Parlamentului Republicii Moldova în prima jumătate a anului Declaraţia Partidului Forţa Poporului referitoare la situaţia de la Banca de Economii