Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PDM / 18 aprilie 2017
Partidul Democrat din Moldova

Partidul Democrat din Moldova a luat act de anunţul făcut de Preşedintele Igor Dodon, privind propunerea ca actualul sistem electoral să fie înlocuit cu unul mixt.

Vrem, în primul rând, să ne exprimăm regretul pentru faptul că Preşedintele şi PSRM nu au găsit de cuviinţă să dialogheze constructiv până acum pe această temă. Au ieşit cu o iniţiativă doar când au înţeles că există voturile necesare pentru schimbarea actualului sistem electoral şi că există consens în societate pe acest subiect.

Considerăm că ceea ce fac socialiştii acum este un truc politic, o încercare de a împiedica votarea sistemului uninominal şi de a muta atenţia societăţii spre altceva, pentru a crea confuzie.

PDM crede că doar sistemul uninominal le va oferi cetăţenilor un control deplin asupra deputaţilor din viitorul Parlament, iar acest lucru a reieşit foarte clar şi din consultările publice pe care le-am avut.

Timp de mai bine de o lună au fost organizate dezbateri largi în societate pe tema votului uninominal, dezbateri care au avut loc pe platforma parlamentară şi la care au participat categorii reprezentative ale societăţii: ONG-uri, sindicate, organizaţii ale minorităţilor etnice, personalităţi publice, analişti, partide politice, experţi electorali, reprezentanţi ai instituţiilor statului etc. A existat, de asemenea, o dezbatere a partidelor de opoziţie, unde iniţiatorii proiectului privind votul uninominal au participat şi au prezentat nenumărate argumente în favoarea acestui sistem electoral, în timp ce oponenţii s-au limitat la a folosi pe post de contraargumente, atacuri la persoană şi injurii.

În acelaşi timp, a fost organizată o campanie de informare a populaţiei din întreaga ţară, atât prin intermediul mass-media, cât şi prin campanii din uşă în uşă, unde cetăţenilor li s-au oferit materiale informative şi li s-a explicat ce înseamnă votul uninominal. S-au strâns aproape un milion de semnături în favoarea votului uninominal, o susţinere fără precedent pentru o iniţiativă în Republica Moldova.

În urma acestor dezbateri largi, iniţiatorii au operat mai multe modificări în proiectul depus în Parlament şi sunt gata să facă şi alte completări. Suntem deschişi să discutăm inclusiv cu partidele şi reprezentanţii societăţii care propun sistemul mixt, să ne expunem argumentele, de ce considerăm că uninominalul e mai potrivit pentru cetăţeni. Nu refuzăm dialogul cu nimeni, dimpotrivă, încurajăm să existe unul cât mai deschis şi constructiv.

Ultimele sondaje au arătat o preferinţă clară a cetăţenilor pentru sistemul de vot uninominal. Şi PDM rămâne convins că sistemul uninominal oferă cetăţenilor mai multe pârghii de control asupra viitorilor deputaţi. Vom continua să prezentăm argumente în acest sens.

Vom discuta cu toate partidele care sunt interesate de un dialog deschis, vrem un consens politic cât mai larg în privinţa schimbării sistemului electoral, dar în primul rând vrem un consens larg în societate şi respectarea dorinţei majorităţii cetăţenilor, de la care am pornit în iniţiativa noastră.

Înţelegem de ce unele partide se opun schimbării actualului sistem electoral — politicienii nu vor să se reformeze singuri, unii îşi doresc în continuare să ajungă în Parlament ascunşi după liste, să nu dea socoteală în faţa oamenilor pentru activitatea lor ca deputaţi. O parte dintre partidele care se opun au chiar în programul lor politic schimbarea sistemului electoral şi cetăţenii le-au dat votul inclusiv pentru acest lucru. Astăzi, pentru aceste partide, e mai important să-şi rezolve propriile interese, decât să respecte votul pe care l-au primit de la cetăţeni.

PDM consideră că reforma politică este absolut necesară. În viitorul Parlament cetăţenii trebuie să fie reprezentaţi de cei pe care îi aleg în mod direct, diaspora să aibă proprii deputaţi, organizaţiile etnice să fie şi ele reprezentate, precum şi alte categorii importante ale societăţii. Schimbarea sistemului de vot reprezintă doar un început al reformării clasei politice.

Sursa: www.pdm.md

Consiliul Politic Naţional al PDM a reafirmat determinarea democraţilor de a continua reforma clasei politice din Moldova Comunicat de presă al Partidului Democrat din Moldova