Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Alocuţiunea deputatului PCRM, Mark Tkaciuk, la mitingul consacrat aniversării a 90-a de la decesul lui Lenin, 21 ianuarie 2014

|versiune pentru tipar||
PCRM / 21 ianuarie 2014
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Am fost împuternicit să ţin o alocuţiune consacrată celei de-a 90-a aniversări de la decesul lui Lenin. Este o responsabilitate enormă — încă o dată să răspundem la un şir de întrebări: de ce Lenin pînă în prezent mai este cu noi? De ce cel mai mare partid din Moldova continuă să existe în secolul XXI, să lupte, să unească oamenii, fără a renunţa la numele lui Lenin? Chiar dimpotrivă, demonstrînd continuitatea practicii politice legate de numele lui? De ce comuniştii din întreaga lume nu sacrifică moştenirea lui Lenin pe altarul altor valori, mai puţin discutabile? De ce în şirul mare de nume ilustre, născute din bătăliile sociale şi ideinice ale secolulului XX, noi îl evidenţiem anume pe Lenin? De ce îi atribuim un rol şi o importanţă deosebită, incomparabilă cu importanţa altor teoreticieni şi eroi politici care au protestat sub steagurile roşii?

Oricît ar suna de straniu, dar răspunsurile la aceste întrebări le putem găsi la oponenţii noştri. Deoarece clişeul cunoscut — “Lenin este viu!” — este cel mai aproape de cei care îl urăsc pe Lenin pînă în prezent. Pentru cei care irosesc eforturi considerabile pentru a-l înmormînta, a cîta oară, pe Lenin. A-l înmormînta! Fie îmbrăţişat în dogmatizarea monumentală a gîndirii lui nelimitat de autocritică şi pătimaşă, fie prin negarea a tot ce este legat de Lenin şi experienţa sovietică. De ce ei îl urăsc?

Răspunsul nu este prea dificil. Ceea ce a distrus proiectul leninist, puterea sovietică, aşa şi nu a reuşit să obţină statut de prezent luminos, echitabil, cu adevărat liber. Adică, a unui prezent care, de obicei, înlocuieşte trecutul întunecos şi blestemat. Sperietoarele teroarei roşii şi a războiului civil nu-i mai sperie pe contemporanii noştri. Şi nu din cauza că a trecut un secol. În primul rînd, pentru că sîntem martorii unui tablou la fel de straşnic.

Destrămarea URSS a demonstrat că multiplele victime pot fi jertfite nu pe altarul luptei pentru libertate şi dreptate, nu pe altarul idealurilor, ci doar din cauza absenţei oricăror idealuri. Şirul victimelor acestor lupte feudale nu are sfîrşit. Atît în forma conflictelor şi războaielor, dar şi ca un genocid social, care a devenit simbolul societăţii cu canoane de piaţă. Este suficient să ne amintim de faptul că astăzi în spaţiul postsovietic se află în închisori şi lagăre de concentrare mai mulţi oameni decît în cei mai negri ani ai teroarei roşii. În suprademocraticele State Unite, populaţia cărora constituie 5% din populaţia de pe Terra, se află 25% din deţinuţii planetei, aproximativ 7 milioane de oameni. Dramatismul acestei comparaţii constă în faptul că roadele actuale ale criminalităţii nu vor avea un final luminos. Societatea nu va deveni mai cultă, mai umană, oamenii nu vor deveni mai inteligenţi, iar industria mai dezvoltată.

Nu este nevoie de deschis arhive secrete pentru a înţelege că puterea antisovietică care a învins este o putere distrugătoare, fără de idei, o putere ce nu a creat nimic timp de 22 de ani. Dimpotrivă, a parazitat pe ruinele proiectului sovietic. Cu alte cuvinte, socialismul lui Lenin a pierdut nu în faţa puterii intelectuale, ci a forţeleor obscure. Şi aceste forţe — a răului învingător — înţeleg perfect că succesul lor nu poate fi de durată. Şi ei se tem doar de un lucru: că majoritatea din nou — fie prin forţa armelor, fie prin rezistenţă nonviolentă — va declara că este în stare să construiască din nou viitorul, un viitor luminos şi curat. Că majoritatea îşi va aminti cum îi reuşea cîndva să întoarcă istoria, să renunţe la sclavia milenară, să permită fiilor şi nepoţilor ţăranilor iobagi să învingă, să învingă pentru prima dată în istorie, cînd au demonstrat că sînt în stare să lanseze nave cosmice, să creeze cel mai bun sistem de ocrotire a sănătăţii în lume, să dezvolte ştiinţa şi armata. Toate aceste realizări au fost legate de numele lui Lenin, care a reuşit să convingă istoria că fapte eroice pot fi realizate nu doar de eroi unici, ci de întreaga omenire.

Spuneţi-mi, au oare nevoie conducătorii de astăzi de astfel de eroi? Toţi aceşti plahotniuci, filaţi, toţi aceşti monştri politici, care pîndesc aurul? Nu, ei vor face orice pentru a şterge amintirile despre timpurile cînd majoritatea era în stare să fie majoritate.

Nu există îndoilei că Lenin niciodată nu va fi eroul personajelor care îşi irosesc viaţa în goana după proprietăţi, care slujesc stomacului şi cred doar în propria salvare, care sînt indiferenţi faţă de chinurile majorităţii. Pentru aceste personaje el va fi un dictator sîngeros, un “spion german” şi aventurier. Dar pentru cei care nu doresc să fie hrană pentru acest club al aleşilor mizerabili, pentru aceştia experienţa lui Lenin şi experienţa proiectului sovietic devine din ce în ce mai interesantă, din ce în ce mai modernă.

Şi, bineînţeles, Lenin este urît pentru faptul că a trasat o linie intelectuală a unui politician responsabil, imposibilă pentru marea majoritate a contemporanilor noştri. De secole această linie, acest standard rămîne imposibil pentru alţii. Aceasta nu ţine de formule popeşti şi jurăminte cu mormintele străbunilor, nu ţine de apeluri rasiste, nu ţine de tentativele de a se lega de anumite realizări din trecut, ci o analiză raţională, bazată pe raţiune, pe cunoştinţe, pe dialectică şi viziuni marxiste. Politicianul trebuie să fie un cercetător, un om care citeşte, dar şi scrie, curăţă drumul spre viitor nu doar cu ajutorul baionetelor, ci în primul rînd cu ajutorul dorinţei de a înţelege lumea înconjurătoare, structura ei, secretele de dezvoltare. Astfel de politician a fost Lenin — revoluţionar, dar şi arhitect, manager al celei mai mari modernizări în istoria omenirii. El îşi permitea să se îndoiască deschis, el îşi schimba opinia, el distrugea dogmele nu doar ale adverasrilor săi, ci şi ale adepţilor săi. El, ca un filosof adevărat, nu se temea să rămînă în minoritate şi aceasta îi permitea să obţină o victorie după alta.

Această personalitate nu a trezit nici un fel de sentimente, în afară de gelozie, printre aşa-numiţii lideri politici. Nici ai secolului XX, nici ai secolului XXI.

În schimb, a reuşit să fie recunoscută de personalităţi la fel de măreţe, în primul rînd din lumea ştiinţei şi a literaturii. Iată doar cîteva din caracteristicile lui Lenin. Poetul şi scriitorul britanic John Lindsey: “Pentru mine Lenin este în primul rînd un intelect măreţ al secolului nostru. Cărţile lui, lucrările lui au reuşit să schimbe comportamentul multor milioane de oameni”.

Rene Kassen, laureat al Premiului Nobel, jurist francez, unul dintre autorii Declaraţiei universale a drepturilor omului: “Lenin a servit nu doar ţara sa. Lenin simbolizează secolul XX”. Filosoful şi matematecianul britanic Bertran Rassel: “Putem presupune că secolul nostru va intra în istorie ca secolul lui Lenin, al lui Einstein care au reuşit să efectueze lucrare de sinteză. Unul în ştiinţă, altul — în acţiune”. Albert Einstein: “… un lucru este cert: oamenii de talia lui reprezintă protecţia şi modernizarea conştiinţei omenirii”. Fizicianul englez John Bernal, şeful Consiliului Universal Mondial: “Dacă Lenin nu ar fi fost unul dintre cei mai mari lideri politici mondiali, talentul lui intelectual ar fi fost recunoscut datorită realizărilor în economia politică şi filosofie”. Şi, în sfîrşit, cea mai proaspătă opinie, a cunoscutului sociolog american Immanuil Valerstain: “Lenin mai greşea, deseori avea dreptate, dar niciodată nu a fost nehotărît… Iată pronosticul meu. Undeva, în 2050, Lenin poate deveni eroul naţional de bază a Rusiei”.

Trebuie să ţinem minte această opinie. Anume acum, cînd miile, de pitici politici anunţă noi marşuri împotriva comunismului, împotriva lui Lenin, împotriva moştenitorilor cauzei lui.

Zeci de ori ei vor încerca să-l înmormînteze şi să serbeze încă un atentat la adresa moştenirii lui. Şi aceasta a avut loc şi are loc numai din cauza că Lenin este viu cu adevărat, că el rămîne un coşmar pentru toată mizeria politică care se teme de viitor.

Cel care a depăşit timpul lui, el vine în noul secol în calitate de cel mai demn şi credincios contemporan de-al nostru. Astăzi noi, comuniştii, recunoaştem deschis acest lucru şi ne pornim la luptă inegală alături de Lenin. Această luptă va aduce victorie. Victoria iluminării, dreptăţii şi a dezvoltării.

Sursa: comunist.md

PCRM: Guvernanţii distrug satele şi oraşele Vladimir Voronin: Astăzi, regimul întreprinde toate măsurile pentru a închide gura jurnaliştilor