Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPCRM

Fracţiunea PCRM va insista pe adoptarea proiectului de Lege cu privire la susţinerea socială a veteranilor de război

|versiune pentru tipar||
PCRM / 20 februarie 2010
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova

Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova va insista în continuare pe examinarea şi adoptarea proiectului Legii cu privire la acordarea asistenţei sociale veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, care a fost respins de către coaliţia de guvernare.

“Nu vom renunţa la încercările de a insista pe adoptarea acestui proiect în Parlament”, a declarat într-un interviu pentru agenţia OMEGA, preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, exprimându-şi nedumerirea în legătură cu lipsa de dorinţă din partea majorităţii liberal-democrate de a aproba spre examinare proiectul menţionat.

“Avem un Parlament imatur. Dacă comuniştii au susţinut, atunci liberalii trebui obligatoriu să-l respingă”, a menţionat în context Voronin, evidenţiind două eventuale cauze a refuzului coaliţiei parlamentare de a susţine acest proiect propus de PCRM. “Eu nu am înţeles, ei nu au susţinut din cauza geloziei, pentru că l-au propus comuniştii dar nu ei, sau ei nu l-au susţinut deoarece nu recunosc Marea Victorie drept o sărbătoare, ca pe o eliberare a popoarelor întregii lumi de invazia fascistă”, a accentuat preşedintele PCRM, concluzionând că “urmează să înţelegem” care este adevărata cauză.

În şedinţa Parlamentului din 19 februarie, deputaţii care reprezintă coaliţia de guvernare au refuzat să pună în discuţie proiectul de lege cu privire la acordarea asistenţei sociale veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Pe data de 9 octombrie, Preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, a refuzat să semneze la Chişinău documentul final al summit-ului CSI, printre care şi Adresarea către şefii de stat din CSI cu privire la aniversarea a 65-a de la Marea Victorie în cel de-al doilea război mondial şi decizia de a numi anul 2010 — anul veteranilor acestui război.

În Moldova locuiesc circa şapte mii de veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Sursa: www.pcrm.md

Vladimir Voronin a avut o întrevedere cu Irji Mastalka, deputat al Parlamentului European, membru al comitetului de cooperare inter-parlamentară RM-UE Opiniile PCRM şi Comisiei de la Veneţia cu privire la eventuala modificare a Constituţiei şi evoluţia sistemului politic din Repubilca Moldova în linii mari coincid