Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Scrisoarea lui Dorin Chirtoacă adresată Uniunii Europene

|versiune pentru tipar||
PL / 4 decembrie 2017
Partidul Liberal

Primarul General al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, care este suspendat ilegal a publicat pe pagina sa de Facebook o scrisoare adresată câtorva instituţii europene şi Uniunii Europene însăşi. În scrisoarea sa, Chirtoacă descrie referendumul, povesteşte “epopeea bradului” şi detalii din procesul său de judecată.

“După referendumul care a avut loc pe 19 noiembrie, ilegalităţile autorităţilor nelegitime ale oraşului continuă. În ultimele două săptămâni, alegerile noi care au avut loc în 10 municipalităţi din Moldova au fost în totalitate câştigate de Partidul Democrat. În două localităţi nu au existat alţi candidaţi decât din partea PD”, îşi începe Chirtoacă epistola spre Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale, Consiliul Europei, UE, ambasadele statelor UE şi alte autorităţi interesate.

Ulterior, în adresarea sa, Chirtoacă afirmă că “Silvia Radu, aşa-numitul primar interimar Silvia Radu ia decizii abuzive limitând presa în procesul de comunicare cu direcţiile municipale, a intimidat angajaţii şi a demis abuziv doi şefi de direcţii”, scrie edilul suspendat.

Scrisoarea continuă cu descrierea “epopeei bradului” văzută din punctul de vedere a liberalului.

“Săptămâna trecută a avut loc o poveste complet stupidă şi ridicolă legată de Pomul de Crăciun din Chişinău (din nou, după 10 ani). Silvia Radu a comandat un pom de 30 de metri înălţime din regiunea Carpaţi, Ucraina, pentru ca acesta să fie cel mai înalt pom instalat vreodată undeva. După o săptămână de felurite minciuni, bradul a fost adus, în sfârşit, la Chişinău. A fost însă un fiasco total, pentru că bradul nu era cel de pe fotografia prezentată cu o săptămână înainte, ci unul urât, întrucât lucrătorii nu au putut ajunge la cel adevărat şi pentru că era prea greu. În plus, molidul a suferit din cauza transportării. Sâmbătă, imediat după ce a fost instalat, pomul a şi fost dat jos, tăiat în bucăţi şi înlocuit cu unul din oraş (decorat similar celor instalaţi în anii precedenţi) cumpărat de Silvia Radu din bani proprii şi tăiat în aceeaşi zi din curtea unei grădiniţe (ilegal şi fără autorizaţie)”, descrie Chirtoacă situaţia, adăugând că Radu i-a acuzat pe liberali de problema bradului.

Mai jos, Dorin Chirtoacă scrie europenilor că el a fost suspendat pentru “a legitima” interimatul Silviei Radu. “Asta mă transformă nu doar pe mine, ci şi întregul oraş într-un ostatic al intereselor politice a partidelor de la guvernare”. “Dacă există un minim respect faţă de prezumţia nevinovăţiei, această suspendare trebuie anulată şi eu trebuie să-mi continui slujba până la o decizie finală a instanţei”, adaugă Dorin Chirtoacă, invocând rezultatele referendumului, pe care le descrie ca fiind în favoarea sa.

“Ca fiinţă umană, trebuie să vă spun că umilinţa prin care trec, intruziunea brutală în viaţa mea privată, falsele acuzaţii şi încercări de a mă discredita, sabotajul activităţii mele de către Guvern mi-a creat un dezgust total şi o nedorinţă de a mai fi parte la asta. Dacă va urma o condamnare neîntemeiată, ca să scape de mine ca de oponent politic, asta nu va însemna nimic pentru mine. Deja sunt sătul de asta. Totuşi, ca primar ales, trebuie să-mi fac datoria faţă de cetăţenii Chişinăului, lucru imposibil din cauza suspendării mele. Aceasta poate fi rezolvată doar cu susţinerea şi participarea dumneavoastră, o altă soluţie democratică fiind imposibilă”, conchide primarul.

El încheie scrisoarea scriind că dacă instituţiile europene nu vor reacţiona, se va instala o frică în administraţia locală şi nu doar, creîndu-se “un precedent periculos şi un instrument de obţinere a puterii”.

Sursa: www.pl.md

La mulţi ani, români! Omagiu adus Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României