Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPL

Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu în fruntea topului celor mai influenţi politicieni ai lunii iulie

|versiune pentru tipar||
PL / 2 august 2011
Partidul Liberal

Dorin Chirtoacă şi Mihai Ghimpu se regăsesc în primii cinci cei mai influenţi politicieni ai lunii iulie, potrivit topului elaborat de către Centrul de cercetări strategice şi consultanţă politică “Politicon”, făcut public astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dorin Chirtoacă, Primarul general al municipilui Ghişinău, prim-vicepreşedintele PL, a obţinut 216 puncte şi şase note de 10 din partea experţilor, situându-se pe locul al doilea în top, după ce în ultimele două luni a ocupat primul loc în top. “Nu este o cădere a popularităţii personale a lui Dorin Chirtoacă, ci mai degrabă este vorba de poziţia administrativă pe care o ocupă în ierarhia politică a Republicii Moldova”, a precizat Anatol Ţăranu, Preşedintele Centrului de cercetări strategice şi consultanţă politică “Politicon”.

Pe poziţia a 5-a în topul celor mai influenţi politicieni din luna iulie s-a situat Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, urcând două poziţii în top şi acumulând 189 de puncte. Potrivit expertului Anatol Ţăranu, această poziţie în top a lui Mihai Ghimpu se datorează activismului manifestat de Preşedintele PL în Parlamentul Republicii Moldova.

Totodată, Anatol Ţăranu consideră că PL se plasează calitativ destul de bine în top 10 cei mai influenţi politicieni.

În top 50 cei mai influenţi politicieni ai lunii iulie se mai regăsesc Preşedintele fracţiunii parlamentare PL Ion Hadârcă (locul 19), deputaţii PL Valeriu Munteanu, Ana Guţu, Vlad Lupan, miniştri Vitalie Marinuţa, Anatolie Şalaru, consilierul municipal Oleg Cernei.

Topul celor 50 cei mai influenţi politicieni ai lunii iulie a fost realizat în baza opiniilor a 26 de experţi politici, analişti, ziarişti şi sociologi, care le dau politicienilor note de la 0 la 10. Criteriile după care au fost apreciaţi politicienii sunt influenţa reală asupra deciziilor politice majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea în sursele mass-media, precum şi perspectivele politice.

Departamentul de Comunicare şi Imagine al PL
Sursa: www.pl.md

Mihai Ghimpu a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadorul SUA Asif Chaudhry Declaraţia fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal