Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPRM

A avut loc şedinţa Activului Naţional al Partidului Popular din Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PPRM / 2 octombrie 2012
Partidul Popular din Republica Moldova

La 29 septembrie curent, la Chişinău a avut loc prima şedinţă a activului naţional cu participarea tuturor Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale, Preşedinţilor Organizatiilor Teritoriale de Tineret şi secretarii executivi ai Organizaţiilor Teritoriale a Partidului Popular din Republica Moldova.

Pe ordinea de zi a şedinţei s-a discutat despre activitatea Partidului Popular din Moldova în perioada ianuarie — septembrie 2012 şi acţiunile preconizate pentru pregătirea către Congresul II al Partidului Popular. De asemenea s-a pus în discuţie activitatea în organizaţiile de tineret ale partidului şi sarcinile pentru pregătirea şi desfăşurarea Conferinţei Naţionale al Tineretului Partidului Popular.

Ex-ministrul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor, Preşedintele Grupului de Iniţiativă, Alexandru Oleinic, prezent la eveniment,a specificat că: Partidul Politic “Partidul Popular din Moldova” este un partidde o doctrină populară, un partid naţional, cu vocaţie europeană, care militează pentru edificarea în Republica Moldova al statului de drept, democrat şi modern, în conformitate cu principiile generale ale Constituţiei Republicii Moldova. Prin toate acţiunile pe care le vom întreprinde vom demonstra că pe arena politica a republicii a apărut o forţă, un partid de centru, menit sa aducă echilibrul şi liniştea în societatea noastră zbucimată. În această perioadă de transformări rapide este nevoie de valori şi scopuri comune, care să ducă la legături stabile între oameni. Doctrina populară amplifică aceste valori comune. Viitorul are nevoie de liberalism şi responsabilitate, de modernitate şi umanism, de tradiţie şi progres, ce trebuie să se regăsească într-o politică făcută pentru oameni. Misiunea noastră este de a fi o forţă conservatoare creatoare pentru generaţiile viitoare, care să îmbine în managementul politic puterea tradiţiei cu pasiunea pentru creaţie şi iniţierea de proiecte. Noi trebuie să creăm un partid popular cu adevărat, care să canalizeze entuziasmul popular al clasei de mijloc şi pe cel civic. Şi aceasta este misiunea şi scopul nostru. Sunt convins, cu echipa pe care o creem, cu oamenii care ne simpatizeaza şi ne împărtăşesc idealurile noastre vom reuşi să facem faţă situaţiei, să devenim o forţă politică mobilizatoare, capabilă să înfrunte orice greutăţi şi să contribuie la scoaterea ţării din impasul în care am ajuns.

În cadrul întrunirii, cu mesaje din teritoriu şi propuneri faţă de subiectele abordate, au venit delegaţi din raionul Hînceşti — Vasile Plăcintă, raionul Glodeni — Gheorghe Filip, raionul Bălţi — Iurie Prisacari, raionul Făleşti — Mihail Lopotenco.

Totodată, mai mulţi invitaţi prezenţi în sală şi-au exprimat optimismul cu care au pornit în acestă luptă politică şi încrederea că aceasta este cea mai corectă cale spre bunăstarea cetăţenului, spreadevăr şi dezvoltarea Republicii Moldova.

Raportul Dl-ui Alexandru Oleinic, ex-ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, Preşedintele Comitetului Organizatoric Republican, la şedinţa Activului Naţional al Partidului Popular din Republica Moldova

Stimaţi colegi, dragi prieteni,

Şedinţa preconizată pentru astăzi are ca obiectiv bilanţul activităţii noastre în perioada ianuarie-septembrie 2012 şi elaborarea acţiunilor activului de partid penru pregătirea şi buna desfăşurare a Congresului II al Partidului Popular din Moldova.

Cu certitudine şi satisfacţie, vreau să menţionez, că în rezultatul alegerilor la Conferinţele Teritoriale, în fruntea organizaţiilor şi în organelor elective au fost selectate persoane demne, cu stimă în teritoriu, curajoşi pentru a face faţă obiectivelor noastre pe viitor.Fiind pentru prima dată astăzi împreună, în familia noastră de partid, permiteţi-midin numele Comitetului organizatoric central şi al meu personal, să vă felicit cu obţinerea încrederii colegilor noştri din teritoriu şi să vă doresc, şi să ne dorim nouă împreună, sănătate, succese şi realizarea scopurilor asumate.

Pentru realizarea scopurilor şi sarciniilor stabilite, Partidul Popular din Moldovaa avut ca obiectivcrearea în această perioadă a unei structuri organizatorice funcţionale şialegerea organelor de conducere la toate nivelele.

Conform prevederilorStatutului Partidului Popular din Moldova, partidul se constitue în conformitate cu principiul de organizare administrativ-teritorialşi cuprinde:

Ce sa reuşit în această perioadă?

În 9 luni au fost create 384 organizaţii primare de partid, care întrunesc 2921 membri ai PPM. În baza lor, cu suportul considerabil ale grupelor de iniţiativă create la nivel raional, cît şi al comitetului organizatoric la nivel naţional, au fost create 22 Organizaţii Teritoriale (raionale). Actualmente, activează 5 grupe de iniţiativă pentru pregătirea Conferinţelor organizatorice încă în 5 centre raionale. La toate Conferinţele Teritoriale au fost aleşi membrii Consiliilor Politice teritoriale, membrii Comisiilor de Cenzori, delegaţii la Congresul II al partidului. Au avut loc primele şedinţe ale Consiliilor Politice teritoriale, unde au fost aleşi vicepreşedinţii şi secretarii executivi ai Organizaţiilor Teritoriale. La toate Conferinţele şi şedinţele Consiliilor au participat membrii Comitetului Organizatoric Republican.

De asemenea au avut loc Conferinţele Organizaţiilor de tineret din aceste raioane.

Conferinţele de constituire au fost pe larg oglindite în paginile eletronice a PPRM şi în o bună parte a ziarelor raionale.

Actualmente se lucreză intensiv la crearea în 11 raioane a structurilor de partid, care trebuie finalizate pînă la 1 noembrie 2012.

Restanţa în timp, la crearea structurilor teritoriale, se datorează atitudinii noastre minuţioase faţă de selectarea membrilor şi liderilor grupelor de iniţiativă, ulterior a membrilor de partid.

Aş vrea să menţionez astăzi a cîta oară, că membrii de partid, astăzi primiţi în rîndurile noastre, sunt echipa viitoare pentru lista candidaţilor la funcţiile de primar, secretar, specialişti ai administraţiiei publice locale, viitori preşedinţi de raioane, consilieri şi conducători ai direcţiilor şi secţiilor autorităţilor locale. Dar, mai întîi de toate, D-stră sînteţi imaginea, faţa şi autoritatea Partidului Popular din Moldova.

Poate la prima etapă este puţin mai uşor de a selecta şi primi în rîndurile partidului oameni noi, dar cu timpul acest lucru devine foarte anevoios şi totodată devine şi mai greu să te distanţezi de unele persoane care nu fac faţă ca membri ai partidului nostru.

La iniţiativa conducerii partidului, în luna septembrie curent, au avut loc şedinţele Birourilor politice teritoriale, unde au fost discutate de către activul din teritoriu Programul partidului, Statutul şi înaintate candidaturile în viitoarea componenţă a Consiliului Politic Naţional şi altor organe de conducere ale partidului. Au fost discuţii bune, constructive, cu propuneri, la care grupul de lucru pentru pregătirea Congresului trebue să ţină cont la elaborarea finală a acestor documente pentru Congres. Ceea ce ţine de Programul Partidului care va fi modificat, vor fi analizate toate propunerile parvenite din teritoriu, pentru a promova un Program real şi funcţional. Dar, dincolo de toate, vreau încă o dată să subliniez că, Partidul Politic “Partidul Popular din Moldova” este un partid de o doctrină populară, un partid naţional, cu vocaţie europeană, care militează pentru edificarea în Republica Moldova al statului de drept, democrat şi modern, în conformitate cu principiile generale ale Constituţiei Republicii Moldova.

Prin toate acţiunile pe care le vom întreprinde vom demonstra că pe arena politica a republicii a apărut o forţă, un partid de centru, menit sa aducă echilibrul şi liniştea în societatea noastră zbucimată.

Doctrina Populară este o sinteză a valorilor liberalismului clasic, creştin-democraţiei europene şi conservatorismului.

În această perioadă de transformări rapide este nevoie de valori şi scopuri comune, care să ducă la legături stabile între oameni. Doctrina populară amplifică aceste valori comune. Viitorul are nevoie de liberalism şi responsabilitate, de modernitate şi umanism, de tradiţie şi progres, ce trebuie să se regăsească într-o politică făcută pentru oameni buni, competenţi şi responsabili.

Misiunea noastră este de a fi o forţă conservatoare creatoare pentru generaţiile viitoare, care să îmbine în managementul politic puterea tradiţiei cu pasiunea pentru creaţie şi iniţierea de proiecte.

Gîndirea conservatoare pune accentul pe valorile morale ale micii comunităţi, pe familie.

În liberalism actorul principal este persoana.

Nu avem un partid popular în Republica Moldova, el trebuie creat cu adevărat. El trebuie să canalizeze entuziasmul popular al clasei de mijloc şi pe cel civic. Şi aceasta este misiunea şi scopul nostru.

Este foarte important ca în această perioadă, după conferinţele teritoriale de constituire a organizaţiilor teritoriale, să nu scăpăm din vizorul nostru membrii de partid din organizaţiile primare, să comunicăm cu ei permanent, să consolidăm rîndurile partidului, ba chiar să împărtăşim cu ei succesele şi insuccesele. Numai aşa vom consolida echipa, vom atrage alţi membri în rîndurile noastre, vom crea o imagine bună pentru cetăţeni. Succesul nu vine de la sine, pentru aceasta trebue de muncit zilnic, în echipă şi cu încredere.

Obiectivul primordial pentru noi este crearea structurilor de partid în toate localităţile republicii, să pregătim activişti pentru fiecare sector de votare. O deosebită atenţie merită activitatea noastră în mun. Chişinău, Bălţi, UTA Găgăuzia.

Am discutat personal în cadrul Conferinţelor Teritoriale cu majoritatea din cei care sunt astăzi în sală şi am reţinut multe lucruri bune pe care trebuie să le realizăm. Vreau totuşi să vă îndemn atît pe voi, cît şi pe colegii noştri care nu sunt astăzi în sală, ca să credeţi cu adevărat în acest proiect politic şi atunci inevitabil vom avea succes.

Este foarte important să înţelegem, că viaţa de partid începe nu după Congres, Conferinţă raională, dar din ziua constituirii Organizaţiei Primare. Un prim examen pentru noi sunt alegerile anticipate, care apar din diferite motive în unele localităţi din ţară. Spre exemplu, numai la 11 noiembrie 2012 vor avea loc alegeri anticipate pentru alegerea primarilor în 5 localităţi din republică: Hristici (Soroca), Danu (Glodeni), Morenii Noi (Ungheni), Cîrpeşti (Cantemir), Albina (Cimişlia).

Sarcina noastră este de a selecta şi înainta la aceste funcţii oameni destoinici, gospodari în sensul direct al cuvîntului, care vor fi imaginea noastră pe viitor. Nu în ultimul rînd trebuie create echipe ale partidului pentru a acorda sprijin şi a informa cetatenii, căci din practică ştim, că banii nu totdeauna hotărăsc totul.

După mine, trebuie în fiecare localitate de creat un nucleu, care să lucreze cu cetăţenii, nu numai de a soluţiona unele probleme stringente, dar şi a da unele explicaţii. La nivel raional, în şediile partidului, vom deschide după un program bine organizat audienţa cetăţenilor (probleme juridice, învăţămînt, sănătate, orientare profesională etc). Deja în două raioane s-au deplasat colegii noştri de comun cu activul din teritoriu pentru a sensibiliza societatea civilă şi guvernarea privind soluţionarea unor probleme importante. Aceste practici, cît şi alte proiecte vor fi pe larg utilizate de noi după Congresul II al PPRM.

Stimaţi prieteni,

Succesul oricărui partid depinde în mare măsura de faptul cum vom crea condiţiile necesare pentu activitate.

Din aceste considerente, pentru buna desfăşurare a activităţii de partid deja sunt amenajate sedii în 15 centre raionale, o parte au fost dotate cu mobilier, reclame la oficii, drapele. După Congres vor fi întreprinse şi alte măsuri pentru buna funcţionare a activului de partid şi a Organizaţiilor Teritorile.

De asemenea de stafful partidului, centrul de presă au fost întreprinse şi se întreprind un şir de măsuri pentru familiarizarea societăţii despre acţiunile întreprinse de partid, acţiunile desfăşurte prin intremediul mass-media, alte mijloace de informatizare.

Onorată asistenţă,

Este clar, noi toţi ne-am asumat o responsabilitate enormă faţă de cetăţeni, faţă de problemele cu care se confruntă ei şi nu avem dreptul să-i dezamăgim.

De faptul cum vom acţiona, cum ne vom mobiliza în realizare obiectivelor trasate depinde autoritatea, încrederea care ne va fi acordată de cetăţeni.

Sunt convins, cu echipa pe care o creem, cu oamenii care ne simpatizează şi ne împărtăşesc idealurile noastre vom reuşi să facem faţă situaţiei, să devenim o forţă politică mobilizatoare, capabilă să înfrunte orice greutăţi şi să contribuie la scoaterea ţării din impasul în care am ajuns.

Principalul e să avem încredere în ceea ce ne dorim sa realizăm, să conştietizăm responsabilitatea fiecărui în parte şi a echipei în întregime pentru realizarea sarcinilor trasate şi atunci succesul va veni inevitabil.

Nu ne rămîne decît doar să ne răsuflecăm mîinecele şi să ne apucăm de lucru.

AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!!!

Serviciul de presa PPRM
Sursa: www.pprm.md

Şedinţa Consiliului Politic Naţional al Partidului Popular din Republica Moldova Mesaj de felicitare din partea Partidului Popular din Republica Moldova, cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesorului