Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Femeile reuşesc atunci când doresc cu adevărat să se implice în politică

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 martie 2011
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În perioada 27 februarie — 5 martie, vicepreşedintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova, Nighina Azizov, a participat la un training şi un schimb de experienţă organizat de Institutul de Leadership din Washington DC şi Institutul Republican Internaţional. În decurs de 3 zile, au fost organizate instruiri în domeniul Strategiilor de Campanie Electorală, comunicare media, lobbying, dezvoltarea mesajului de success, fund raising, etc.

În cadrul schimbului de experienţă, audienţii au beneficiat de întâlniri cu reprezentanţii Administraţiei Casei Albe, ai Institutului Republican Internaţional, ambasadori.

Temele puse în discuţie în cadrul întrevederilor oficiale au vizat promovarea democraţiei în statele în curs de dezvoltare prin intermediul programelor internaţionale de susţinere a iniţiativelor civice şi politice, implicarea mai activă a femeii în procesul decizional.

Ambasadorul în domeniul problemelor femeii la nivel mondial din cadrul Departamentului de Stat al SUA, Melanne Verveer, a precizat că, deşi femeile şi bărbaţii au aceleaşi drepturi în societate, implicarea lor în activităţile sociale şi politice necesită o susţinere considerabilă din partea societăţii, iar capacităţile de leadership trebuiesc dezvoltate în fiecare zi. Totodată, doamna ambasador a atenţionat asupra violenţei domestice, inechităţii în procesul de angajare în poziţii cheie, precum şi alte probleme majore care afectează participarea femeii în viaţa publică.

În cadrul întâlnirii cu reprezentanţi ai Congresului, au fost punctate problemele ce ţin de susţinerea statelor în curs de dezvoltare pe diverse domenii, cum ar fi: calitatea justiţiei, separarea reală a puterilor în stat şi colaborarea internaţională prin dezvoltarea unor proiecte şi programe comune în vederea consolidării proceselor democratice şi îmbunăţirea cadrului legal în implementarea acestora.

O zi din cadrul programului a fost dedicată Conferinţei Internaţionale a Femeilor, în cadrul căreia au fost prezentate istorii de succes a femeilor lider din toată lumea, care au demonstrat că dacă se doreşete o implicare adevărată în viaţa politică, atunci acest deziderat este fezabil.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat: Decizia de fuzionare a AMN cu PLDM este un gest de maturitate politică Conferinţa TLDM Căuşeni