Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Marian Lupu a cerut demisia premierului Filat în faţa preşedintelui

|versiune pentru tipar||
PDM / 22 februarie 2013
Partidul Democrat din Moldova

Preşedintele Parlamentului, liderul PDM, Marian Lupu, a cerut demisia prim-ministrului Vlad Filat în faţa preşedintelui ţării, Nicolae Timofti. Solicitarea a fost făcută la întrunirea avută cu şeful statului ieri seara.

“Orice discuţie poate începe doar după ce va demisiona Guvernul Filat, şi va urma şi demisia mea. Astăzi nu am convenit asupra la nimic, nu au fost negocieri, ci doar prezentări de viziuni”, a menţionat Marian Lupu.

În concluzie, şeful statului a declarat la finalul întrevederii că fiecare şi-a expus opinia. “Mai departe vom proceda după situaţie. Din partea mea am cerut să întreprindă toate măsurile ca să se menţină Alianţa”, a concluzionat Timofti.

Amintim că şi în dimineata zilei Marian Lupu a solicitat demisia premierului Vlad Filat şi numirea unui premier interimar, iar, ulterior, a spus că este gata să renunţe, la rândul său, la funcţia de preşedinte al Parlamentului. Liderul PDM a subliniat că aceasta este singura cale de a pune bazele unei noi alianţe democratice şi de a evita alegerile anticipate.

Sursa: www.pdm.md

Dragobetele sărută fetele! Executivul politic al PDM insistă asupra demisiei premierului Vlad Filat