Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPDM

Vlad Plahotniuc: Promovarea tinerilor şi a profesioniştilor în politică

|versiune pentru tipar||
PDM / 18 iulie 2012
Partidul Democrat din Moldova

Promovarea tinerilor şi a profesioniştilor în politică — acesta este unul dintre punctele prioritare de pe agenda internă a Partidului Democrat din Moldova în această vară, potrivit Prim-vicepreşedintelui PDM Vlad Plahotniuc. Declaraţia a fost făcută astăzi, în cadrul unei întrevederi oficiale cu reprezentantul Fundaţiei germane Friedrich Ebert în Republica Moldova, Matthias Jobelius.

Prim-vicepreşedintele PDM a declarat că promovarea tinerilor şi a specialiştilor face parte din reformarea clasei politice, pe care chiar el o promovează prin legea votului uninominal şi cea privind o mai mare transparenţă a finanţării partidelor. “Dovada că PDM este partidul în care se reunesc tinerii valoroşi din Republica Moldova şi profesioniştii în domeniile cheie ale funcţionării statului o vom face în timp, prin proiectele de impact pe care le vom promova. Noi deja suntem un partid de echipă, cu mulţi lideri buni”, a declarat Vlad Plahotniuc.

În acest context, Vlad Plahotniuc şi Matthias Jobelius au discutat despre un parteneriat, care presupune implicarea experţilor germani în pregătirea membrilor PDM din teritoriu, în domeniul managementului politic şi al comunicării. Între timp, sub forma unui proiect pilot, în această vară, Organizaţia de Tineret a PDM va organiza o Şcoală de vară, unde sunt aşteptaţi să participe peste 400 de membri ai partidului. “La această Şcoală de vară ne propunem să le oferim tinerilor instruire în domeniul politic. Noi dorim să avem tineri pregătiţi şi le oferim şansa de afirmare”, a precizat Prim-vicepreşedintele PDM.

De asemenea, reprezentantul Fundaţiei Friedrich Ebert, Matthias Jobelius, a confirmat continuarea suportului acordat PDM, partid pe care îl recunoaşte, “din punct de vedere al valorilor şi al acţiunilor promovate, în multe partide serioase, din plan european, afiliate doctrinei social democrate”.

Menţionăm că Fundaţia Friedrich Ebert este partener puternic pentru partidele de centru-stânga din Europa.

Serviciul de presă al Partidului Democrat din Moldova
Sursa: www.pdm.md

Partidul Democrat din Moldova are 1500 de noi membri la Briceni Partidul Democrat din Moldova propune o nouă metodă de calcul a pensiilor