Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiMPA

Sergiu Mocanu: Parcursul european al Republicii Moldova — de la “Welcome” la “Auf Wiedersehen”

|versiune pentru tipar||
MPA / 17 august 2012
Mişcarea Populară Antimafie

Alianţa pleacă încet, chinuit şi greu. Pleacă ca o Hoardă Tătaro-Mongolă, ca o armată de ocupaţie de pe câmpul de luptă zdrăngănind din trofee şi admirându-şi buzunarele burduşite. Alianţa pleacă lăsând în urmă ruine, lacrimi şi multă disperare.

Eu mă grăbesc să anunţ această plecare cu o nedisimulată bucurie, acum când încă nu sunt semne vizibile ale unui sfârşit ruşinos, aşa cum o făceam doi ani în urmă, când avertizam în cel mai nepotrivit moment de euforie colectivă că vine la putere Mafia. Atunci când Plahotniuc era Fata Morgană, Filat — Făt Frumos, iar Ghimpu — un fel de Strămoş Medieval renăscut pentru a face dreptate istorică unui popor umilit cu orice ocazie la mai toate cotiturile civilizaţiei europene.

Acum un an şi jumătate, într-o piaţă publică din Chişinău, Vice-Preşedintele american le spunea tuturor moldovenilor “Welcome!”. Discursul lui Jeo Biden era un semn de apreciere a comportamentului juvenil şi teribilist al copiilor acestei comunităţi creştine care l-au fugărit cu pietre pe Voronin de la putere ca pe o javră afurisită, care a vrut să le fure viitorul. Era pentru prima dată, de la declararea independenţei, când ni s-a spus că suntem bineveniţi în Europa. Acel “Welcome!” a fost pentru noi o invitaţie în lumea occidentală a drepturilor omului, statului de drept şi a economiei de piaţă. Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană nu erau trecuţi pe lista invitaţilor — lor revenindu-le rolul de detaşament de sacrificiu.

Detaşamente de sacrificiu au fost elitele integraţioniste ale ţărilor Est-Europene în care corupţia a fost ca la ea acasă în eşaloanele de sus ale puterii de stat. După ce au “împins” ţările lor în Uniunea Europeană prin instalarea statului de drept, protagoniştilor, în cele mai dese cazuri, li s-a închis uşa în nas, ei devenind primele victime legitime ale noilor regimuri juridice. În treacăt fie spus, adevăratul motiv al actualei “mineriade politice” din România este faptul că “Dinozaurii integrării” sau “Puşcăriabilii”, cum le zice Băsescu, s-au încăpăţinat sa-şi asume sacrificiul ca pe un destin firesc şi au acţionat în conformitate cu eternul principiu românesc — “La vremuri noi, tot noi!”, încercând să şantajeze Liderii europeni prin a le spune că România ori va merge cu ei la guvernare în Europa, ori nu va merge nicăieri.

Jeo Biden, atunci când a vorbit despre perspectiva unei Poveşti de Succes pentru Moldova, nu avea de unde să ştie care este conotaţia adevărată a Baladelor populare româneşti în percepţia moldovenilor. Cu atât mai mult, nu avea de unde să ştie că Făt Frumos cu gaşca lui de boschetari: Sfarmă Piatră, Strâmbă Lemne, Sătilă şi Flăminzilă sunt personaje pozitive, chiar nobile dacă vreţi, iar Balaurul care se bate, totuşi, într-o luptă cavalerească şi dreaptă cu ei, este personaj negativ. Jeo Baiden nu ştia nimic nici despre conştiinţa colectivă a moldovenilor care este un fel de turbincă în care convieţuiesc paşnic: mistica religioasă, descântecele păgâne, curajul şi laşitatea schimbate cu locul din poveştile moldoveneşti, binele şi răul inversate cu rolurile din baladele ruseşti şi falnicul viitor luminos din folclorul comunist despre Lenin. Oficialul american, care o fi crescut cu splendidul basm francez despre Frumoasa şi Bestia, unde Bestia din dragoste pentru frumos se transformă într-un tânăr voinic şi curajos, a riscat mult când a vorbit în Moldova despre perspectiva unei Poveşti de Succes pentru două bestii provinciale moldoveneşti — Plahotniuc şi Filat, care din dragoste pentru bani se pot preschimba doar în banalii Păcală şi Tândală.

Păcală şi Tândală fac legea în Republica Povestea Moldova. Păcală şi Tândală cu o întreagă armată de Procurărilă, Judecărilă, TV-rilă, PR-ilă, Politologilă, Sondăjilă, Comentărilă şi Expertilă asistaţi de demonii Şantajului şi Glamour-ului făuresc de trei ani viaţa de basm aici.

Păcălirea creditorilor străini şi tândălirea proiectului european pentru Republica Moldova este ocupaţia lui Filat şi Plahotniuc, dar şi pângărirea definitivă şi iremediabilă a tot ce prezintă cea mai mică valoare intelectuală, morală şi umană în ţara asta.

De orice s-au atins aceşti păpuşari de mucava, în acest răstimp, a fost devalorizat, mutilat şi muşamalizat. Pe timpul lui Voronin era rău, dar clar, lămurit — spun oamenii — răul era la locul lui şi binele, la fel. Pe timpurile lui Plahoniuc şi Filat, viaţa este împinsă dincolo de bine şi rău, într-o zonă a mizerabilului şi a hidoşeniei.

Acum doi ani, când le-am spus că sunt hoţi, au zis: “Daţi-ne probe!”. Acelaşi lucru l-au spus şi toţi lustruitorii de imagine ai lui Filat şi Plahotniuc din presă şi societatea civilă… Acum când le-am prezentat probe, ne râd în faţă şi zic “Ei şî şi?!”: “Ei şî şi dacă cumpărăm voturi?”, “Şî şi dacă jefuim bănci?!”, “Şî şi dacă facem contrabandă?!…” . “Ei şi şi?!” — demult nu mai este un enunţ oarecare, el este codul de conduită morală a “enoriaşilor” noii religii politico-economice a statului mafiot — Republica Moldova. El este o stare de dezinvoltură socială dobândită prin apartenenţa la gaşca “apostolilor” jafului bancar şi contrabandei cu ţigări, o expresie a nonşalanţei comportamentale şi a zelului de prozelit al noilor convertiţi la credinţa acestora.

Republica Moldova demult nu mai este un stat. Republica Moldova este o sectă totalitară, un detaşament de partizani care a pierdut legătura cu Centru şi s-a transformat într-o gloată de haimanale ce pradă orice “caravană americană, europeană sau rusească” care trece prin bălăria lor privată.

Alianţa pleacă şi eu mă grăbesc să anunţ acest lucru cu o bucurie nedisimulată acum când încă nu sunt semne palpabile ale acestui sfârşit jalnic şi umilitor. O fac cu câteva zile înainte de venirea unui înalt oficial european care va da primul semnal de sfârşit pentru Statul Mafiot Plahotniuc-Filat. Angela Merkel nu va rosti un discurs într-o piaţă publică din Chişinău, aşa cum a făcut-o Jeo Biden atunci când Occidentul mai avea pentru noi un “Welcome!”. Angela Merkel vine să rostească un discurs într-un spaţiu închis, unde vor fi invitaţi doar politicienii infractori şi complicii lor din societatea civilă. Occidentul nu are nimic de reproşat moldovenilor, iată de ce, Angela Merkel merge în Parlament să le spună celor care i-au minţit: “Auf Wiedersehen!”

Sursa: www.antimafie.md

Daniela Bodrug: Comisariatul de la Ciocana tăinuieşte o crimă Mişcarea Populară Antimafie sprijină libera şi sincera manifestare a cetăţenilor